Se spune ca ai fondat Parkour-ul cand aveai doar 15 ani. Cum s-a intamplat asta ?
Ei bine, de fapt, nu l-am INVENTAT cu adevarat. A venit de la tatal meu. L-am invatat de la el. Era in niste trupe de copii in Vietnam cand a fost copil. Erau trupe de copii care se inrolau in armata inca de mici. Am incercat mereu sa inteleg de ce era asa de bun la sport si intreband-ul din nou si din nou am aflat ca era din cauza copilariei lui din Vietnam. Mi-a spus despre Parkour, cum s-a antrenat (el insusi) sa faca toate acele lucruri. M-a facut foarte curios si m-a atras imediat.
Ai vrut sa ii calci pe urme ?
Da, am vrut. Nu am vrut niciodata sa fac Parkour pentru filme sau ca sa castig bani, nimic din toate astea. Singurul motiv pentru care am inceput sa ma antrenez a fost sa il impresionez pe tatal meu. Vroiam sa se uite la mine si sa spuna : Imi place asta, ce faci tu e grozav! . Eram un dezastru la scoala. Vreau sa spun, chiar nu imi gaseam rostul. Parkour m-a salvat cu adevarat.
Deci te-ai decis sa ii calci pe urme pentru a te apropia de el, si in acelasi timp ca un fel de tribut adus lui ?
Da, exact. In timp tatal meu a invatat asta intr-o atmosfera militara, eu am transformat intreaga experienta intr-o forma placuta si amuzanta. Daca te uiti la tinerii care se apuca de Parkour astazi, o sa vezi ca se duc mai mult spre freestyle, incluzand acrobatii, si poti sa iti dai seama ca se distreaza, insa eu am invatat Parkour intr-un fel mai serios, mai eficient, un fel de... proba de supravietuire.
De cand a inceput Parkour-ul sa fie mai mult decat deplasarea zilnica de la A la B ?
In mod sigur este mai mult de atat. Daca oamenii fac Parkour te dragul de a face sport, si de dragul artei, decat sa se gandeasca la filme, videoclipuri sau bani, atunci e bine. E bine pentru ca o fac intr-un spirit sanatos si cu o motivatie sanatoasa. Nu este ca in artele martiale unde stii ca va trebui sa te confrunti cu cineva si posibil sa il ranesti. Este intradevar o lupta la mijloc, dar singura lupta in Parkour este contra ta insuti. Nu trebuie sa ranesti pe altcineva ca sa dovedesti ca esti mai puternic. Este ceva ce trebuie sa iti dovedesti tie insuti.
Cum ai sumariza filosofia Parkour-ului ?
Pai, cand faci Parkour, daca nu vrei sa te ranesti, trebuie sa o faci in cel mai simplu mod, sa nu presupui ca esti puternic, si sa o iei pas cu pas. Este intr-un fel ca si cum ai invata sa mergi din nou. Ceea ce se intampla, ca in orice sport, este ca sunt multe ego-uri implicate. Si pot sa vad asta si in Parkour. Unii vin direct si se apuca de sarituri pentru a se da in spectacol pentru a demonstra ca pot face si ei ca ceilalti, sau incearca sa impresioneze, ori este gresit sa o iei in acea directie.
Te consideri un purist in ceea ce priveste Parkour-ul, ceea ce este si cum ar trebui sa fie dezvoltat, sau crezi ca oricine il poate interpreta diferit si sa il duca in diverse directii ?
Oricine il poate interpreta diferit, Daca sunt personal un purist in metodele mele, asta inseamna ca sunt la nivelul la care sunt astazi, si nu m-am accidentat grav pana acum, asta pentru ca mi-am urmat regulile mele. De aceea cand ii invat pe altii, de fapt sunt invatat, pentru ca nu vreau ca elevii mei sa ma invinuiasca spunandu-mi : nu mi-ai aratat cum trebuie sa fac asta corect!. Deci cand ii invat pe altii, sunt foarte strict si dur cu ei, ca sa ma asigur ca e bine, filosofia mea personala este : Antreneaza-te cu lacrimi si vei invinge razand (Train yourself while crying, and you will win while laughing) . Scopul este sa anticipezi cat mai multe pentru a te feri de accidentari.
Ce le spui celor pe care ii inveti ? Ce incerci sa ii inveti ?
Pai, atunci cand fac o saritura, le spun ca o data nu este de ajuns. Asta inseamna ca trebuie sa o faci de cel putin 3 ori ca sa stii ca ai inteles miscarea si ca poti sa o faci. Prima oara, oricine poate avea norocul sa o faca. Deci, ca sa stii cu adevarat ca ai prins miscarea si ca tu esti in control, trebuie sa repeti miscarea de mai multe ori. Asta le spun.
Primele 3 reguli sunt sa faci. Asta inseamna ca nu este o problema de timp. Nu e nici o graba.
Si totusi, continui sa vad copii care se ranesc in fiecare zi, pentru ca nu sunt pregatiti destul de bine. Cred ca ai mai putine sanse sa te accidentezi daca inainte sa sari iti spui ceva de genul : nu o simt azi, mai bine o fac maine sau poimaine.
Nimeni nu m-a grabit pe mine sa fac o saritura pentru ca daca nu ma simt in stare, pur si simplu nu o fac. Pot sa va spun ca de fiecare data cand se intampla un accident, este pentru ca, asa cum se spune : graba strica treaba!.
Tinerii se arunca direct in treaba pentru ca este usor. Ai nevoie doar de niste adidasi si esti gata sa sari. Dar ai nevoie de ceva conditie fizica pentru Parkour, asa ca, eu spun : Trebuie sa o faci! apoi, Trebuie sa o faci bine! apoi, Trebuie sa o faci bine si repede!. Ultima din cele trei este cea importanta atunci cand sunt filmat, de exemplu.
Asta inseamna ca multi oameni pot spune : pot sa fac asta, pot sa fac aia!, dar cand esti pe platoul de filmare, cu o echipa care se sincronizeaza la secunda, cand spui ca poti sa faci ceva, trebuie sa fii sigur ca poti, pe loc. Asta presupune sa fii intr-un fel profesionist, si nu poti sa lucrezi in industria cinematografica pana nu ai atins al 3-lea nivel : sa faci bine si repede!.
Cum ti-ai descrie caracterul tau in Banlieue 13 ?
Pai, e un pic rebel, care ar face orice sa isi depaseasca conditia si situatia, pentru ca el crede, si continua sa spere, ca va fi din nou bine in cartierul lui.
Te-ai simtit apropiat de caracter ?
Pai, nu atat de mult in prezent cat in perioada in care ma antrenam mult si eram intr-un fel rebel si eu. Dar poti sa-ti dai seama din film ca am jucat bine si m-am acomodat cu caracterul pentru ca am jucat in acelasi spirit si stare de minte.
Performanta ta a fost evident foarte solicitanta fizic. S-a dovedit a fi mai dificil sa joci in fata camerei de filmat, mai ales avand in vedere ca au fost incluse si niste miscari de Parkour ?
Da, mult mai dificil. Filmarea este ceva nou pentru mine. Am consumat mai multa energie jucand, decat miscandu-ma. Cand filmam inainte, mergeam la acea locatie si planificam ce o sa fac. Nu exista nici o camera cand ma miscam. Cel putin eu nu o simt. In actorie este diferit. Acesta a fost primul film in care a trebuit sa simulez ceva, si nu a fost usor pentru mine.
In medie, pentru secventele cheie, cate filmari au fost necesare pentru a avea rezultatul dorit de regizor ?
A depins daca erau sarituri mici si fara pericole, pentru care aveai voie sa repeti de mai multe ori. Dar daca aveai o saritura mare sau periculoasa, trebuie sa te asiguri ca iti iese din prima?sau a doua.
Acum ca esti un star de film, ai vrea sa lucrezi in Hollywood ?
Pai, o sa vad. Nu am nici un plan. Cred ca lucrurile se intampla natural. Nu imi place sa imi fac planuri pentru viitor pentru ca o sa fiu dezamagit daca nu se adeveresc. Dupa ce termin un film, prefer sa-mi spun ca nimic altceva nu o sa se mai intample. Daca ceva apare totusi, foarte bine, daca nu, nu e o chestie tragica.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu