Parkour Vs. Free-Running

« Free-running » a apărut ca un termen americanizat al Parkour-ului. Acest lucru i-a fost sugerat prima oara lui Sebastien Foucan în timpul filmărilor « Jump London ».

Free-running a ajuns să fie descris ca un fel de ramificaţie a Parkour-ului – Free-running-ul este mai expresiv şi creativ prin natura sa, cu mişcări ca acrobaţii şi flip-uri adăugate pentru a face spectacol, pentru creativitate sau pur şi simplu pentru că cineva vrea să le adauge.


Principala diferenţă între Parkour şi Free-running constă în scopul lor.

Parkour reprezintă ideea de « a ajunge undeva în cel mai rapid şi eficient mod posibil, folosindu-te doar de corpul tău » iar Free-running-ul este definit de activitatea, sau arta « de a se mişca prin mediul înconjurător cum vrei, mişcându-te cum consideri mai bine, cu propriile mişcări, urmându-ţi propria cale ».

Considerând că informaţiile despre Parkour sunt disponibile, şi că în Bucureşti, şi chiar în România aş putea spune, se vorbeşte mai mult despre Parkour decât despre Free-running, voi insista mai mult asupra Free-running-ului, comparând diverse aspecte cu cele din Parkour.

Conform articolului Wikipedia, Free-running-ul este o disciplină fizică, în care practicanţii (Free-runneri) încearcă să treacă de diverse obstacole într-o manieră fluidă şi lină (smooth). Pe lângă elemente ca vault-uri şi sărituri, folosite şi în Parkour, free-runnerii adaugă la acestea şi mişcări acrobatice, creând un fel atletic şi estetic de a se mişca.

Creat de Sebastien Foucan şi inspirat de disciplina similară — Parkour, Free-running-ul diferă de Parkour prin faptul că încorporează şi elemente de tricking. Astfel, se creează o mişcare mai creativă şi mai artistică, deschisă interpretărilor personale, decât să fie concentrată asupra mişcării pe o rută, folosind doar cele mai eficiente şi folositoare mişcări.

Iniţial, termenul de Free-running a fost folosit ca sinonim pentru Parkour, însă, odata ce Free-runerii au devenit interesaţi de aspectul estetic pe lângă cel folositor, cele două au devenit discipline separate.

Chiar dacă Free-running-ul şi Parkour-ul au multe tehnici în comun, au totuşi o diferenţă fundamentală în filosofie şi intenţie (scop). Astfel, scopul Parkour-ului este deplasarea — abilitatea de a ajunge rapid în zone dificile, greu de accesat — şi de a scăpa - abilitatea de a scăpa de urmăritori, în timp ce Free-running-ul are mai mult în vedere aspectul estetic — de a arăta bine.

Într-un interviu acordat unui site care a dorit să rămână anonim (da, site-ul ;D ) , Joss PAWA (din organizaţia PAWA) definea metaforic Free-running-ul ca şi « kata » , săbiile artistice din artele marţiale, unicul lor scop fiind acela de a face spectacol şi a impresiona.

Termenul parkour a fost inventat de David Belle şi Hubert Koundé în 1998, iar termenul free-running a fost inventat mult mai târziu de către Sebastien Foucan, cu scopul de a răspândi Parkour-ul într-o manieră comercială (Foucan nu a considerat că termenul parkour este destul de internaţional şi a venit cu acest termen — free-running).

Conform fondatorului, David Belle, spirtul Parkour-ului este ghidat în parte de noţiunile de « evadare » şi « a ajunge », în sensul de a folosi agilitatea fizică şi gândirea rapidă pentru a ieşi din situaţii dificile şi de a putea ajunge oriunde.

http://www.traceurs.ro/